Cine nu-i deacord cu aceasta...?

Oare cum ar fi atunci,
Cînd să fii un nevăzut,
Printre oameni şi prin nuci,
Să te plimbi ca un năluc.

Să asculți cum fiecare,
Te bîrfesc făr-ruşinare.
Cum se chicotesc la spate,
De-ar putea încă te-ar bate.

Nimeni nu-ţi mai bat la uşă,
Telefonul l-au uitat,
Cînd te văd se-ntorc de parcă,
Chipul nu l-au observat.

Şi atunci chiar că-nţelegi,
Că prieteni nu-s pe lume,
Este doar un interes,
La moment de al tău nume.

Domnului îi mulţumesc,
Crucea-n spate e greoaie,
Oamenii dezamăgesc,
N-ai nevoie de războaie.

Să-nţelegi că doar atunci,
Cînd nevoia te apasă,
Dintr-o droaie de bezmeţi,
Nici la unul nu lii pasă...

Cioara, Lupul, Taurul și Ariciul... fabulă nepopulară

Într-o zi dis dimineață,
Am plecat pînă la piață,
Să mai văd și să aud,
În țară ce s-a făcut.

Toată ziua am umblat,
Tot orașul în lung și lat,
Foarte tare-am obosit,
Dar din piață n-am ieșit.

Mai pe scurt am să vă spun,
Ce în piață este bun.
Numai ochi de om nu este,
Restul e ca în poveste.

Dacă ai parale-n pungă,
Și dorința-ți este lungă,
Cumperi tot ce este-n lume,
Fructe, haine și legume...

Ia te uită, într-o parte,
Un moșneag citește-o carte.
Ce propune de vînzare?
Interesul meu e mare.

Vai, ce cușculiță mare
Și mai are trei zăvoare,
Lacăt are la mînere,
Pentru cheie n-au bariere.

Uite ce-i interesant,
Cine-n cușcă-i arestant.
Că moșneagul nu se teme
Făr de chieie-n buzunar.

Stă o Cioară cățărată,
Lupușorul fără haită,
Taurul în colț se plimbă,
Și-un Arici fudul cu ”nimbă”.

Îl întreb pe moș în fugă,
Chiar făcînd din asta glumă:
- Nu ții frică că au cheie
Și toți patru pot s-o eie?

Iar bătrînul: - Nu-ți fă grijă,
Ei nu sunt ca o verigă,
Și mai mult că, nici o dată
Cușca nu-i abandonată.

Ia te uită la toți patru,
S-ar mînca unul pe altul,
Dar se tem că pîn-la urmă,
Unul poate să rămînă.

Lupu l-ar mînca pe Taur,
Dar se teme el de Cioară,
Taurul dacă-l doboară,
Ciara noastră hop și zboară.

Cioara zboară că-i deșteaptă,
Stă pe-un băț și tot și așteaptă,
Ca cei trei de la pămînt,
Să se spulbere pe vînt.

Iar Ariciul nostru-i mic,
Tot se crede el voinic,
Știe ghimpi doar să arunce,
Ca la alții să încurce.

Taurul tot stă și paște,
Cei din jur n-au să-l atace.
Cioara-nvață ca să zboare,
Lupu stă în așteptare.

De Arici el n-are frică,
Alții nu-s în cușculiță.
Iat-așa ei și trăiesc,
Iar eu stau și îi privesc.

Și chiar dacă nu e mare,
Este foarte încăpătoare,
Ca în ea ei să trăiască,
O viață așa frumoasă.

O Cioară zburătoare,
Din Trei o adunare,
Iar circul ce-l arată,
Nu-i vesel nici o dată.

Și-s fericiți că lumea,
Nu înțeleg că-i culmea.
În culmea agoniei
A tuturor prostie.

Mă uit la colivie,
Pricep că-i o curvie,
Lui moș i-am zis zi bună.
Chiar lumea e nebună!?

Nu sunt chiar erudit,
Am stat și m-am gîndit,
C-așa amuzament,
Avem și-n Parlament...

Suflet maltratat nu doare...

Suflet maltratat nu doare,
Fiind că nu mai este viu,
Nu mai are loc sub soare,
Și se simte ca-n pustiu.

Se aruncă-n dreapta-n stînga,
Aripi n-are, c-ar zbura,
Zbuciumată și sătulă,
Soarta toată-ar epura.

De osîndă și pedepse,
De bătăile-n ca-n lupte,
De cel hoit ce viața-i arse,
Oferindu-i zile fripte...

Stă pe mal de rîu, abrupt,
Și-și privește-n apă soarta,
Fierbe inima în piept,
Cînd își vede-n beznă groapa.

Viața-i goală, și în lacrimi,
Înecată-i soarta grea,
Suflet maltratat și patimi
Asta-i tot ce-a fost în ea...

Cu regret zeci de mii de femei în Republica Moldova au nefericirea să-și ptreacă viața în bătăi și maltratări. Pentru mine un bărbat ce ridică mîna asupra unei ființe mult mai slabe ca el, nu este bărbat, e o jigodie jalnică și neputincioasă. Îmi pare rău că între bărbați sunt asemenea indivizi...

O poză care nu va fi...

Mergînd încet prin casa părintească,
Ce-i părăsită parcă de o viață,
Am ridicat de jos o mică poză,
E galbenă de timp și nu e roză.

Privesc atent, și lacrima-mi străbate,
În poză-ș mic și stau în brațe,
Buneii, adunata-și neamul,
Probabil se serbează hramul.

Iar poza e lăsată amintirii,
Mătușele și moșii, sunt și verii,
Pe fața lor nu este strop de mahnă,
Sunt împreună și se bucură de viață.

Mă-ntreb acum cînd tîmpla mii căruntă,
Unde e poza mea cu ruda toată,
Unde-s copiii mei și toți nepoții,
S-au prăpădit sau i-au furat și hoții.

Nepoții eu nu-i văd de ani de zile,
Fiind că sunt plecați la mii de mile.
Și neamul nostru-i rătăcit în lume,
Și se va pierde-n timp al nostru nume.

Nu cred că am să am vre-o dată,
O poză a fericirii ca aceasta,
Și mie-mi este frică, n-ar să fie,
O aminitire ca aceasta vie.

Am să o pun alături de icoane,
Și seara eu voi zice: - Dragă Doamne!
Te rog să-mi strîngi acasă pruncii
Să mă pozez și eu, cum au pozat bunicii...