Totalul afișărilor de pagină

vineri, 31 ianuarie 2014

Tu ce aştepţi...?



Aştepti să vină, ce sau cine.
Aştepti în fiecare zi.
Aştepti să te cunoşti pe sine
Sau poate pentru a te-auzi.

Cine din noi n-aşteapt-o săptămână
Ca să ajungă sâmbăta în zori.
Iar grijile rutine să rămână
Acolo undeva departe-n nori.

Alţii aşteapt-un an ca să ajungă
În vara cînd o lună odihnesc
Uită de toate şi de bani în pungă.
Iată aşa ei viaţa o trăiesc.

Alţii se vor în toamnă cu de toate
Nu ştiu pe sine-a se preţui.
Ei viaţa toată o petrec în coate
Ştiind printre picioare-a şerpui.

Mai sunt şi de acei ce poate
O viaţă se visează fericiţi,
Ei tot privesc la cele-abandonate.
Şi plâng în sine anii chinuiţi.

Noi ce-aşteptăm ca mâne să se-ntâmple
În ce răscruce stai şi te gândeşti?
Deoarece omitem lucruri simple.
O viaţă-ntreagă fericirea n-o găseşti...

vineri, 17 ianuarie 2014

Mii dor de mine

La margine de vis m-aşez,
În colţul meu de pace,
Să cred şi-acum că tot visez,
O lacrimă în ochi să joace.

Simt gust amar de amintiri
Pe scena umbrelor din spate
Mai bine-aş simte biciuiri
Decât speranţe-abandonate.

Unde-i cel doctor iscusit
Să-mi lecuiască toată boala
Să aflu unde am greşit
Şi cui să dau eu socoteala.

Cel mai destoinic dintre vraci
E timpul ce tot lecuieşte
Nouă ne pare că-i grăbaci,
De fapt, pe toţi ne vrăciueşte

Am să opresc cel vis urât
Ca să îngrop aici tristeţea
Şi dorul meu cel amărât
Da poate chiar şi bătrâneţea.

Mii dor de mine, de-acel eu,
Copilăros în fire
Să-mi plănuiesc un alt traseu
Cu gol în amintire...









Azi mă aşez pe marginea mea de vis, în colţul meu de pace, în spatele umbrelor cu gust de amintire şi las timpul să contureze o hartă a fericirii... Vreau să îngrop tristeţi, vise urâte, doruri amare şi idei nerealizate, toate ramase captive in mintea mea! Azi mi-e dor de mine! Vă pup.

duminică, 12 ianuarie 2014

La pieptul tău să mă strângi...



La pieptul tău m-aş lipi
Să mă simt un roi de albine
Cu tine eu m-aş contopi
Mi-i frig şi greu fără tine.

Nu vreau să fii un roman
Citit şi uitat fără veste
Nici nu eşti un mic gologan,
Cu care un vin se plăteşte.

Căpiţă de frunze să fii
Căzute sub plop în toamnă
Să fim în doi copii
Amor neştiind ce-nseamnă.

Te vreau un cer înserat
Fără nori şi plin de stele
De toţi să fim admiraţi
Cum astrele-mi pui mergele.

La pieptul tău să mă strângi
Să simt adiind răsuflarea,
Cu buzele-ncet să m-atingi,
Iar trupul să-ţi simtă ardoarea...









sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Pe pragul lăcaşului sfânt



Pe pragul lăcaşului sfânt,
Fiica uimită mă-ntreabă:
- Citit-am că-n biblie sunt
10 porunci..., ce înseamnă?

Te uiţi la doi ochi sinilii
Şi vezi puritatea divină,
Iar tu încă bine nu ştii.
Cine la cruce te-nchină...

Nu fura, nu-njura, să iubeşti
O soră, o mamă, un tată,
Nu-i bine străin să doreşti,
Să ai doar o cruce în viaţă.

Iam zis cele zece porunci,
Şi despre Isus de pe cruce,
Apoi despre-a Lui ucenici.
Şi ce credinţa aduce.

Pe pragul lăcaşului sfânt,
Cu faţa spre crucea divină.
Având speranţă în gând,
Şi-o lumnare ce arde în mână...


vineri, 10 ianuarie 2014

Saturnului nu-i mai turnaţi...



Saturnului nu-i mai turnaţi,
Că tot în jur moare de jale.
Cei zei se plimbă îmbătaţi
Iar turma lor nu au o cale.

Saturnului nu-i daţi pahar,
Puterea lui nu e divină.
Căci tot ce facem nu-i cu har,
Şi căutăm cine-i de vină.

Cine pe Bahus l-a numit,
Un cap de zei ce păzeau lumea,
Că tot Olimpu-i ameţit,
Iar suferă din nou prostimea.

Demetra nu ne mai hrăneşte,
Şi Poseidon sa-nfuriat,
Doar Ares peste tot munceşte,
Ceilalţi divini s-au speriat.

Jupiterului cer răspunsul,
Vrem luminare pentru toţi
Să ştim a cui e tot Olimpul,
Suntem furaţi de zeii hoţi...



Din pământ tot în pământ...



Acea fire omenească, cei deprinsă să muncească,
De vreo câteva decenii, a-ncercat să se dosească.
A uitat ce-i omenia, se transformă-ntr-o lenoasă,
Mii de feţi şi cu curvia o face şi minciunoasă.

Pământenii au uitat ce înseamnă sacrificii,
Printre veacuri rătăciţi, umblăm toţi ca zăpăciţii.
Nu mai scrim despre Luceferi, am uitat cei datoria,
Pentru ţară, pentru neam. Ne-a întemniţat mândria.

De manere şi bun simţ, unii nici nu mai discută
Au doar bani şi avuţii, nevăzând pe cei desculţă.
Din castele nu se văd, cei ce-adesea mor de foame.
Dezbrăcaţi şi fără casă, viaţa e plină de drame.

Să-nţeleg că-n aşa zoi, vor mai trece zece veacuri,
Ca să înţelegem noi, că ne irosim pe fleacuri.
Ce-i averea, ce sunt banii, când în suflet eşti un gol.
Fiindcă uşa este una, te-ai născut şi mergi, în sol...

joi, 9 ianuarie 2014

Timp pierdut...



Pierdem zile în zădar,
Timp de-o viaţă ani s-adună,
Când s-ajungem la altar.
Lui îi cerem o secundă.

Fiind tânăr, iroseşti
Ce îţi pare că ai multă,
Iar ajuns la bătrâneţi
Înţelegi că a fost scurtă.

Cel beteag şi osândit,
Viaţa o socoate vagă,
Cel bogat şi împlinit,
Mila Domnului e blagă*.

Oare noi vom înţelege?
Fără rost ne risipim.
El oricând ne stă de veghe
Ne cunoaşte cum gândim.

Când ne vede preţuind
Ne mai dă puţină şansă,
Iar când timpul irosim
Pe butonul morţii apasă.

Vă tot plânge-ţi la icoane,
Că n-aveţi milă de sus,
Vă luaţi zeci de canoane,
Şi uitaţi de timp pierdut...











Blagă - Bogăţie, avere, bunătate, blândeţe, milă (regionalism Bănat şi Olt. 

miercuri, 8 ianuarie 2014

Opriți pământul să cobor...


Opriți pământul să cobor,
Că-s obosit de îmbulzeală.
Opriți pământul, vreau să zbor,
De pe-o planetă, practic goală.

Opriți pământul să cobor,
În jur păcatul ne strivește.
Nu cred că-aici eu vreau să mor
O altă lume ademenește.

Avem însoţitor aici,
Sau un șofer de rută lungă?
Îl căutăm prin bazilici
La întrebări să ne răspundă.

De unde ruta a început
Și unde-i stația finală?
De ce mă simt un arnăut,
Un mercenar de oști regală.

Sunt gata să cobor oricând,
Indiferent unde-i popasul.
Dacă cobor, vă las luptând,
Oricum nu se aude Glasul.

A celui ce ne-a făurit
Și ne-a sortit la cale lungă.
Opriți pământul găurit
Căci nu știu unde-ar să ajungă...

luni, 6 ianuarie 2014

La sfat cu şcoala

Pe-o bancă stau în faţa şcolii.
Îmbătrâniţi şi ea şi eu.
Înăvăliţi de lacrimi ambii,
Îmi trag văzduh în piept cu greu.

Pe pragul şcolii aşezat,
Îmi amintesc de fiecare,
De dascălii ce-au cultivat
În mine cuget, educare.

De ani de zile n-aud vocea,
A sunetului zângănit.
Şi-o-ntreb ce a făcut de-atuncea,
De când eu pragul n-am păşit.

Cu lacrimă pe geam îmi zice
Că dascălii o părăsesc,
Şi că copii pe an ce trece
Tot mai puţini o năvălesc.

O frică-ntruna o frământă
C-ajuns bătrână va rămănea
Abandonată, părăsită,
La sfat n-ar sta cu nimenea.

În tihnă stau şi tot ascult
Cum plânge şcoala mea de jale
Şi bocetul e dus de vânt,
Fiindcă clasele-i sunt goale.

Eu ţie şcoală-ţi mulţumesc
Pentru cei ani de-nvăţătură
Iar pentru dascăli ce muncesc
Nu am decât închinătură...


Întrebări fără răspunsuri...



Cine? Unde? Când? De ce?
Cui? Ce fac? şi  De ce oare?
Ce fel de? şi Pentru ce?
Eu..., sunt tot o întrebare?

Cine viaţă a făurit?
Unde mergem după moarte?
Când e timpul de sfârşit?
La ce bun, trăim noi oare?

De ce plângem când murim?
Cui îi datorăm prezenţa?
Ce sunt visuri când dormim?
Ce fac ca să ştiu esenţa?

Întrebări un cer de stele,
Iar răspunsuri şi mai multe.
Numai că, care din ele
Ar putea să mă ajute.

Să-mi găsesc a mea Nirvană,
Când lipseşte suferinţa
Nu mai vreau fire duşmană
Samsara-i o aparenţă...

SAMSARÁ - termen care desemnează ciclul naşterii şi al morţii în Budism. 
NIRVÁNA - stare de fericire realizată prin eliberarea de greijile vieţii, de suferinţe şi prin contopirea sufletului individual cu esenţa divină, cu ajutorul contemplaţiei şi al ascezei. 

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Temniţa...



Cine oare a gândit pe a mea planetă?
Închisoare a zidit, a cui e vendetă?
Cine e judecătorul, care ne proclamă
Şi ne schimbă viitorul, ne dă peste vamă.

Unii judecaţi ajung pe o zi sau două,
Trebuie să înţeleg, că au soartă nouă.
Alţi sunt întemniţaţi, pentr-o viaţă lungă,
Pentru ce sunt acuzaţi şi de ce-i alungă?

Care crim-am săvârşit, într-o altă viaţă?
C-am ajuns să fiu silit să am altă faţă.
De ce tac judecătorii, unde-i hotărârea
Vre-au să văd acuzatorii nu doar bănuirea.

La ce termen sunt sortit, exilat pe Terra,
Sau avem un asfinţit ca cel din Gamora.
Am să sper că-s judecat pe ani buni, pe viaţă,
Ca să-mi pot reeduca, alţi copii din faşă.

Când sorocul mi-a veni şi voi fi condus de îngeri,
Să sperăm că nu voi face de la lege noi abateri
Am să ieş din închisoare cu cei dragi alături
Şi voi fi la libertate poate mii de veacuri...


vineri, 3 ianuarie 2014

Podul omului sau omul podului...



Multe poduri am trecut, călcând multe maluri,
Nimeni însă n-a crezut, frica unui pod de valuri.
Un val mare ar putea un picior să i-l răstoarne,
Sau cu gerul în tandem, gheaţă peste el să toarne.

Chiar şi dacă e din piatră şi mortar armat,
Orişicare strop de apă-l face dărâmat.
Răstignit peste adâncuri, în picioare toţi î-l calcă.
Frica apare din abisuri sau cu mreaja de rusalcă.

Doar din când în când mai vine, un drumeţ şi se aşează
Pe o margine de pod, pentru el aici e oază.
El priveşte ore-ntregi, apa lin cum şerpuieşte,
Şi se simt în doi pribegi, de o lume ce-i striveşte.

Podul leagă două maluri şi le face tot întreg,
Omul ce priveşte-n ceruri parc-ar fi cu pod coleg.
Speră omul ca pe pod, altă cale să găsească,
S-a tot săturat de glod şi tot singur să trăiască.

Iar atunci când se dărâmă, podul înghiţit de ape,
Cel drumeţ are să vină, calea să şi-o cate.
E mai dificil fireşte, martor podul când devine,
Când drumeţul îşi sfârşeşte pe sub pod, viaţa divină...

joi, 2 ianuarie 2014

Un sat fără colindători...

O seara dintre ani. În sat e amurţeală.
Nu vezi nici urători şi chiar lumini afară.
Oare să fi muţit, poporu-n mahmureală,
Că-n Anul Nou nu vezi, o ceată cu vreo fiară...

Portiţile deschise, lumini în drum şi-n casă,
Dar nimeni nu le strigă, urări pe la fereastră.
Copiii stau şi-aşteaptă un clopoţel la uşă
Chiar câinele la poartă nu are gând să latre.

Fiind copil, umblam, tot satul dintr-un capăt,
Cu semeni de-alde mine, băteam în toată poarta.
Ba chiar se întâmpla, stăteam în drum cu gloata
Şi aşteptam puţin să iasă înc-o ceată.

Tot satul zângănea, în deal şi la pădure,
Pe drum ne întâlneam cu zeci asemeni "turme".
Ce le urau la oameni, nevoi să nu îndure,
Şi nu era în sat vreo poartă fără urme.

Nu mai avem copii în satele Moldovei,
Sau cei ce au rămas, nu sunt colindătorii?
Ne pierdem printre veacuri, uităm dulceaţa slovei,
Ne transformăm în umbre şi vechi ca boşorogii...




Copilăria rătăcită...

Savurez din gustul ei, doar atunci când sunt acasă,
Merg agale prin alei, rătăcirea e poznaşă.
Un iz fin de lemne arse, prin hogeacuri se strecoară,
Amintiri ce-ţi par că-s şterse, reapar ca-n vise iară.

Oprit lâng-o poartă veche, a mătuşei Mărioară.
Ce toiag avea pereche, orişicând era pe-afară.
Chiar şi acum o văd în şorţ, cu bumboane-n buzunare,
Des cu dulciuri mă servea oferindu-mi alintare.

Mă transfer cu ani în urmă, când cotesc pe drumul casei,
Toată firea-mi se fărâmă, când priveşti ogrăzi geroase.
Mulţi din cei vecini cu mama, sunt demult în lumea dreaptă.
Şi la poartă nu te cheamă, cu un sfat nu te-aşteaptă.

Savurez mireasma vieţii, doar atunci când vin acasă.
Când păşesc prin uşa casei, când măicuţa pune masă.
Chiar şi dacă sunt părinte, cu vre-o patruzeci de paşti,
Tâmplile îmi sunt cărunte, speri din nou ca să te naşti.

Să alergi copil desculţ, prin mahală fără garduri,
Toţi fiind puştani micuţi, iar de sărbători cu daruri.
Cu-n covrig şi 5 copeici, oferite sufleteşte,
Unde suntem bucuroşi, le dădeam din cap bineţe.

Rătăcită-n primăveri, unde e a mea măhală?
Care vie-a fost odată, iar acuma este goală.
Am s-ajung la bătrâneţi, cu o viaţă ofelită,
N-am să am cui da bineţi, fiindcă moartea e grăbită...