În suflet plâng şi tac
Căci lumea e pustie
Nici lacrimi nu mai am
Să plângi e o prostie
Să spui cuiva că pleci
Şi nimeni să n-audă
Se fac a nu vedea
Având o viaţă nudă.
Încerci să te ascunzi
Fugind colo departe
Deşi oricum cunoşti
Că însuşi eşti aproape.
De ură, de furie
De firea omenească
Atât cât tot e vie
E gata să jervească.
Ce sacrul ce le are
Ce-ar fi devinitate
Călcându-le-n picioare
Şi pradă lor lăsate.
În suflet plâng şi tac
Oricum nimeni nu vede
A sufletului plâns
Dar el suspină... crede.
