Nu vreau să fiu potcovit şi şaua în spate nu-mi place,
Nu stau cu obrazul lovit, pe cap nu-mi pun carapace.
Alerg ca un murg aburit şi caut vânturi în faţă,
Nu vreau ca să fiu călărit, n-accept o viaţă în ceaţă.
Mustangul prins la arcan, se rupe din lanţul robiei,
Se-zbate un mega vulcan, ce-şi varsă în jur doar fobie.
Nu vreau să stau adormit, în braţele urăi de oameni,
Născut să nu fiu pătimit, eu nu schimb iubirea pe galbeni.
În visuri eu sunt un mustang şi vânt ce se plimbă prin nouri,
Sau clopot ce scoate un bang, văzduhul tăind în amurguri.
- Mă oameni, de tot vii în cot. De soare, de lună, de lume,
N-avem printre noi Don Quichoţi, ce mori ar vrea să sugrume...!
Aşa se nasc toţi şi mor. Târâţi, umiliţi, fără nume.
Ne-au pus în genunchi în sobor. Lipsind un popor de cutume.
Nu vreau să fiu potcovit şi şaua în spate nu-mi place,
Un suflet rămas răscolit, de fric-a rămânea dobitoace...
