Un pui de om cu mici cosițe...

Un pui de om cu mici cosițe,
Nu pare-a fi deloc cu fițe,
Cu fața mică-ntrebătoare,
Ce crede tot că-i întîmplare.

Își plimbă mâinile prin ceață,
Și-ncearcă să o prindă-n brațe,
Cu dragoste la piept o pune,
Și-i spune-ncet cuvinte bune.

Se joacă ea cu-n cer de stele,
Din ele face doar mergele,
Le pune-n gât cu alintare,
De parca-r fi mărgăritare.

Cu soarele se pune-n poară,
I-ascunde razele-n cămară,
Le prinde-atent pe fiecare,
Și-s puse în ascunzătoare.

Chiar picăturele de ploaie,
Pârâiele ce curg șirloaie,
Un nouraș ce-ascunde cerul,
În orișice găsește lerul.

Ea vede alt frumos în viață,
Chiar dacă este și în ceață,
La ploaia ce nu se oprește,
Cu ochii de copil privește.