Cânia omenească...

Avem în jurul nostru omenie,
Noi nu negăm că este și câinie,
Nu moare omul fără lașitate,
Precum se naște fără de păcate.

Are de toate și de toți această lume,
La fiecare i s-a dat și nume,
Ca să-i deosebim după purtare,
Ca să-i putem vedea din depărtare.


Avem mizerii ca într-o pădure,
Ce nu există fără uscătură,
Lingoșitori pe lîngă cei puternici,
Ce sunt înconjurați și de fățarnici.

Pe omul rău noi îl numim că-i cîine,
La cîine rău ce nume îi convine?
La unii Turbăciune-i nume,
Cu gura neagră altor li se spune.

Eu intuiesc că între cîini și ei
Tot se califică în buni și răi,
Interesant cei răi cum se numesc,
Au oare nume CÎINE OMENESC?

La cîini cea mai parșivă-i omenia,
Precum la noi dezgustă și cîinia.
Un om cînos și cîine omenesc,
Ce calități în ei se întrunesc?


Ei semenii din jur mereu îi latră
Și fapta bună adesea e uitată.
Ei pîinea mai degrabă o îngroapă,
De cît pentru-n flămînd să fi lăsată..