Cioară albă sau nevertebrată...?

Sunt întrebat de sunt un Don Quijote
Ce-ncerc să lupt cu morile de vînt?
Iar eu le zic că sunt în jur mascote
Ce-n viață lor doar cumpără și vînd.

Și sunt și-acei de asemeni ce mă-ntreabă,
Cu zîmbet și ironie în dinți
De nu mă simt că sunt o cioară albă
În stol de păsări negre - croncăiți.

Avem și Don Quijoți și cioare albe,
De care rîd chiar semenii din jur,
Acei ce stau mai des în patru labe,
Și-s folosiți în post doar de bălur*.

Cel Don Qujiote-avea un scop în viață,
Să-și apere iubita de un zmeu,
Cea cioară albă nu se dă deoparte,
Ci semenii o țin doar în antreu.

Nu sunt nici cioară și nici Don Quijote,
Dar par adesea straniu cînd le spun
Că cei ce ne conduc, fac anecdote,
Voința lor pe gît ei ne-o impun.

Nu vreau să fiu un individ din turmă,
Să fiu gonit la apă și în crîng,
Să pup picioare-a celor de la cîrmă
Să văd că gîtul cineva mi-l strîng .

Atîta timp cît vîntul ar să bată
Și soarele pămîntul va-ncălzi,
Vor fi de-acei ce n-au cuvîntul RABDĂ,
Pe ei nu ai să-i poți a îmblînzi.

Mai bine mori fiind o cioară albă,
Sau un Quijote într-o luptă cu un vînt,
De cît să fii ca toți nevertebrată,
Să schimbi și demnitatea pe argint..


Bălur - plantă folosită în calitate de mătură.