Mărul lui Adam...

Din Mărul lui Adam suntem născuți
Chiar din păcatul dragostei avem iubirea.
Dar pîn-la urmă toți suntem ursiți,
La margine de măr să îți arunci privirea.

Mușcat din măr, de șarpe veninată,
Adus de Ea, cu frunza-n brîu legată,
Și-apoi lăsat cu crucea în spinare,
În raiul LUI el trecere nu are.

Păcat - cuvînt sau raiul vieții noastre,
Păcătuim ades cu gîndul la sihastre,
Aicea pe Pămînt fiindcă-n Cer e altul,
Ea își dorea mereu să știe ce-i bărbatul.

Grădina Lui de măr a fost furată,
Iar gelozia-n noi de timp nu-i vindecată.
Oare să fi primit blestem pentru tot neamul?
Cînd în păcat dorit au și pierdut ei calmul.

Cu Mărul ei în mîini nu este acuzată,
Findcă-acea plăcere de ambii e gustată,
Pîn la eternități, la timpul cu Venirea,
Pentru un EL și EA păcatul e IUBIREA...