O casă prăpădită într-un sat...

Într-o hudiţă din de sat ce-i bogat ca în poveste,
Stă o casă vai și-amar, ce-i perdută fără veste.
Satul este tot curat, în cea curte e tristețe,
Cum să-aștepți ca cineva să îți zică o binețe.

În cea casă vețuiesc credincioși că în tot satul,
Nu au viața unor porci, dar le stă în jur păcatul,
În ogradă e gunoi, din tavan pe ploaie curge,
Si păreții sunt toți goi, iar în iarna-n casă ninge.

Nu e multă lume-n ea, dar de fapt e muncitoare,
Toți sătenii arvonesc muncă grea prin achitare,
Le plătesc un ban curat și de lucru le promit
Dar pe loc și le opresc banii pentru un dormit.

Toți copii casei celea îmblă cu ziua prin sat,
Seara se întorc la casă și s-apucă de ”urlat”
Banii ce-au muncit o zi, pînă seara sunt băuți,
Ca apoi în dimineață să pornească săi ajuți.

Pe cei care le tot vînd, băutură ”boierească”,
Dar de fapt ei au ca scop doar profit s-agonesească.
Nu le pasă lor de cei, viața ce o duc agale,
Au făcut un obicei, pe săraci îi dau pe vale.

Cei sărmani cum sunt munciți și sunt pricepuți la toate,
În timp scurt ei ar putea să pună totul pe ”roate”,
Casa din strămoși lăsată, s-o refacă din pereți
Și-n ograda bătrînească să le vină pe ospeți.

Însă cine-i pregătit să muncească greu de tot,
Ei sunt gata mai degrabă, să le deie bani în loc,
Șă nu credeți că aici mă refer la o Moldovă,
Cei îi are ca vecini toți creștinii din Europa...