Buciumul...

Ne cîntă Buciumul de sus
Și părul tot este măciucă,
Cînd Soarele e spre apus
Și noaptea peste noi s-aruncă.

Se plimbă Buciumul prin munți
Suspină dulce a lui cîntec,
Îl poartă doar ciobeni cărunți,
E viața lor, de vis lăuntric.

Un bocet de elan bătrîn
Ce peste munte se aruncă,
Și urletul de lup flămînd
Ce fioros și sumbru sună.

Ați auzit acest duiet
Să sune ambii într-o clipă?
Să spună tuturor din jur
Că ei în doi de jale cîntă.

Atunci și frunza pe copac
Si orice fir de iarbă mică,
Fără de vînt fiorător
Tot tremură dar nu de frică.


Se plînge Buciumul la zei,
Sperînd că cei de sus ascultă
Aici e auzit de miei,
De frunză și de iarbă multă...