Sunați Keplerienii...

La sase sute ani lumină trăiesс așa ca noi,
Keplerieni ce vin pe lume micuți, haioși și goi.
Exact ca noi ei plîng cu lacrimi și răd cînd sunt voioși,
Ca pămîntenii știu iubirea și se privesc duioși.

Ca noi aprind focul în vatră, își cresc copiii lor,
Se plimb adesea pe-nserate, pe-alei cîntînd de dor.
Admiră cosmosul stelar cînd noaptea stau în doi
S-ascund de cerul nourat cînd este plin de ploi.

Avem atîtea asemînări cu semenii stelari,
Dar ei nu au în lumea lor gîndirea de barbari,
Ei nu omoară keplerieni și semenii-și iubesc,
Ei fără dogme și credinți, viața și-o trăiesc.

Ei aur n-au și n-au nici bani, l-averi nu se gîndesc,
Comoara lor e un destin cu grijă ce-l păzesc.
Se bucură de viață-n plin, de dragostea din jur
Iar bunătea de kepleri le e de bun ogur.

Vă rog să îi sunați pe ei, chiar peste mii de ani
Și să le spuneți că la noi puterea e în bani,
Că am lăsat Pămîntul gol gonind după averi,
Să știe că nu am mai fost ca oamenii de ieri.

Sunați pe toți din Univers și cereți ajutor,
C-am transformat planeta noi în mare abator.
Să ne ajute să venim la viața de apoi,
Că nu avem de unii singuri cale înapoi...