Din pământ tot în pământ...

Acea fire omenească, cei deprinsă să muncească,
De vreo câteva decenii, a-ncercat să se dosească.
A uitat ce-i omenia, se transformă-ntr-o lenoasă,
Mii de feţi şi cu curvia o face şi minciunoasă.

Pământenii au uitat ce înseamnă sacrificii,
Printre veacuri rătăciţi, umblăm toţi ca zăpăciţii.
Nu mai scrim despre Luceferi, am uitat cei datoria,
Pentru ţară, pentru neam. Ne-a întemniţat mândria.

De manere şi bun simţ, unii nici nu mai discută
Au doar bani şi avuţii, nevăzând pe cei desculţă.
Din castele nu se văd, cei ce-adesea mor de foame.
Dezbrăcaţi şi fără casă, viaţa e plină de drame.

Să-nţeleg că-n aşa zoi, vor mai trece zece veacuri,
Ca să înţelegem noi, că ne irosim pe fleacuri.
Ce-i averea, ce sunt banii, când în suflet eşti un gol.
Fiindcă uşa este una, te-ai născut şi mergi, în sol...