La sfat cu şcoala

Pe-o bancă stau în faţa şcolii.
Îmbătrâniţi şi ea şi eu.
Înăvăliţi de lacrimi ambii,
Îmi trag văzduh în piept cu greu.

Pe pragul şcolii aşezat,
Îmi amintesc de fiecare,
De dascălii ce-au cultivat
În mine cuget, educare.

De ani de zile n-aud vocea,
A sunetului zângănit.
Şi-o-ntreb ce a făcut de-atuncea,
De când eu pragul n-am păşit.

Cu lacrimă pe geam îmi zice
Că dascălii o părăsesc,
Şi că copii pe an ce trece
Tot mai puţini o năvălesc.

O frică-ntruna o frământă
C-ajuns bătrână va rămănea
Abandonată, părăsită,
La sfat n-ar sta cu nimenea.

În tihnă stau şi tot ascult
Cum plânge şcoala mea de jale
Şi bocetul e dus de vânt,
Fiindcă clasele-i sunt goale.

Eu ţie şcoală-ţi mulţumesc
Pentru cei ani de-nvăţătură
Iar pentru dascăli ce muncesc
Nu am decât închinătură...