De unde s-a luat sufletul?

Oare ce a fost cîndva, cînd nu era nimic

Şi soarele, şi luna şi chiar cel gînd adamic.

Chiar şi Adam din lut să fie plămădit,

De unde aluat, ce-a fost însufleţit?

Noi ştim că din nimic, nimica nu apare

Şi sufletele noastre se pare că sînt goale,

Iar noi tot încercăm, să le împlem cu bune,

Dar ele aşa rămîn, pustii şi chiar nebune.

Aşteaptă lumea-ntreaga, aştept şi eu răspunsul,

De unde s-a luat, goluţ strămoşul nostru,

Nu văd care e sensul să dai un suflet vag,

La un copil de lut, rămas oricum beteag.

O Doamne, Tatăl nostru, Tu eşti tot-făcătorul,

Poate ne spui şi nouă, unde-i a lumei rostul,

Ne-ai plămădit pe toţi, dintr-o nimica toată,

Şi acuma ceri din noi să nu avem păcate…