Satele noastre...

În sat e întuneric, şi zi, şi noapte-ntruna,

Pe uliţile goale pe nimeni nu mai vezi

Şi tot mai rar s-aude-n mahale lepadate,

Chihote şi joacă, sînt numai maidanezi.

Vezi case părăsite, cu garduri scîrligate

Şi porţile-s legate, păiangen la bordei.

Chiar nici Grivei nu latră fiindcă nu-i la poartă,

Stăpîna e plecată căci are grija ei.

În partea bătrînească, a satului din vale,

Se vede-o casă vie, cu fumul din hogeac.

Mătuşa Marioara e singură acasă,

Cei trei feciori de dînsa parcă au uitat.

De toate-s doar trei case, ce focul fac în vatră.

Din cele patru sute , ce-au fost cîndva în sat.

Ce am făcut cu ţara, în doar două decenii

Moldova-nfloritoare, parcă n-a existat.

O Doamne, Sfinte Doamne, poate te-ntorci cu faţa

La slabi şi păcătoşii, de pe acest meleag

Adu copiii acasa, la vatra părintească

Că ar să moara mama, şi ţara lor cu Ea.