Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 28 decembrie 2011

Bătrînul şi piatra


Pe-o piatră la o margine de sat,
Îngîndurat un moş stă aşezat.
Şi-aşteaptă toată ziua pînă seară,
Măcar un fiu din trei ca să apară

Acolo stă şi vara, şi cînd ninge,
El lacrimi n-are dar în suflet plînge,
Că casa-i goală şi nu mai vorbeşte,
Doar c-un toiag se ţin prieteneşte.

Cu piatra el se-mparte cu de toate,
Ce visuri a avut în orice noapte.
L-a piatră vine cît mai dimineaţă,
Se spovedeşte ce-a făcut  în viaţă.

Mai este cineva cine-l aud,
Toiagul, vîntul şi un tînăr murg.
Fiindcă toţi se fac a nu vedea,
moşul stă la sfat cu cineva..

Bătrînul şi cu piatr-au devenit,
Ca doi prieteni de nedespărţit.
Să-i spui cuiva, nu cred că au să-nţeleagă,
Despre bătrîn şi piatră n-au să creadă.

Cum piatra îl ascultă pe moşneag,
Cu mina tremurîndă pe toiag,
Că numai ei îi povesteşte totul,
Şi simte că-n mosneag se stinge focul.

Şi iată că-ntr-o zi ia s-a trezit,
Cu vîntul ce încet ia povestit,
mosul de pe uşă n-a ieşit,
Şi că toiagul stă în drum mîhnit.

Îndată auzind această veste,
Din piatra tare a rămas doar lespezi.
Singurătatea a distrus şi piatra,
Aşa a fost ca să le fie soarta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu