Soarta unui soldat...

Stă un drumeţ cu faţa-ngîndurată,
Se uită la mormănt, la crucea scîrligată,
Pe obraz cicatrizat, o lacrima se scurge,
O amintire grea din suflet el o zmulge.

Cînd plînge pe ascuns, nimeni nu înţelege,
Că în acest mormînt, sta un sătean de veghe.
E veşnic un străger, hoinar pe la hotare,
Soldatul e ursit, el doar o dată moare.

Se întorceau mai mulţi, dintr-o misiune,
În rîndişor, tăcînd, călcau ei doar pe urme
Şi aşa a fost, ca să-şi trăiască soarta,
O mină pe cărare, de un duşman lăsată.

Bubuitura-n deal, pe mamă o treziră,
Iar el fără de ochi, într-un picior căzură,
A încleştat el strîns, dinţii de durere,
Nici n-a mai priceput, că nu are vedere.

La nimeni nu le spune, că pentru ce sau cine
El sînge a vărsat, la toţi spunînd că-i bine.
El singur face tot, că încă e-n putere
Nimic nu acceptînd şi milă nu mai cere.

O unică dorinţă în suflet el o are,
Să nu rămînă oameni, calici pe o cărare,
Atunci în '92, la straj-a stat de veghe,
Dar astăzi ţara lui, se face că nu-l vede...