Un tată aşteptat la uşă

La uşă cineva s-aude şi tot nu o deschide,

Ştiu că-s treaz, galucinez şi ginduri vin stupide,

Iar eu tresar  ca de pe foc sar de la masă,

Deschid încet, şi-aştept să între EL în casă.

De trei decenii, stau şi-aştept în orice zi la usă,

Să între tata, dar înţeleg că e demult cenuşă,

Şi ce să fac,  dacă mereu aştept să vină tata,

Părinte sunt, - şi ce aştepţi? - mă-ntreabă veşnic fata.

Cum să îi spun, că-s mare dar cred sincer în minune,

De la cinci ani, să stii că ai rămas fără de EL în lume,

Şi cînd te uiţi, că cineva părinţii lor îşi neglijază,

La cer tu strigi, dar astă acolo sus nu mai contează.

Păzeşte Doamne, Te rog, pe toţi copii lumii,

Că îi disparţi, şi viaţa o trăiesc ca nişte mumii,

Ce tot se plimbă-n, labirintul negru a singurătăţii,

Dar pîn la urmă, înţeleg c-aştepţi să vină ora plăţii.

Eu am avut, şi labirint, singurătate, şi negreţe,

Eu tot aştept, să înţeleg de ce nu a ajuns la bătrîneţe,

Acel ce uşa scîrţîe, şi prin-prejurul meu foşneşte,

Sau poate aşa, izbeliştea de casa mea fereşte.

Eu vreau să ştie, orice om ce mă-nconjoară,

Nu ai mai mare greu pe suflet, singureţe  şi ocară,

Cînd tot aştepţi, să între tata-n casa ce nu a văzut-o

Că un băiat, fără de tată viaţă parcă n-a avut-o.