Bocetul cucului

O vară-ntreagă cucul,

Printre copaci zburînd,

Prin cucuit bocindul

Şi puiul ei strigînd.

Se roagă să o ierte,

Pentru un ou lăsat,

În cuib străin, sub pene,

De alţi părinţi cătat.

Iar puiul nu-i răspunde,

Că-ci lui nu i-au cîntat,

Un cucuit de mamă,

Alt cînt l-au învăţat.

Şi cucul zboară-ntruna,

De toţi tot întrebînd,

De n-au văzut ei oare,

Un cuculeţ plîngînd..

Şi nimeni nu-l aude,

Şi nimeni nu-i răspund,

Că-i singur cuc pe lume,

Şi are doar un gînd.

Să îşi revadă puiul,

Pe care l-a lăsat,

Să-i ceară o iertare,

Pentru acel păcat.

Găsim şi printre oameni,

Copii abandonaţi,

Ce nu-şi cunosc părinţii,

Şi n-au surori şi fraţi.

De ce nu plîng prin crângi,

Şi-acele prăpădite,

Ce pruncii şi-au lăsat,

În cuiburi părăsite.