Cu jale de Moldova…

MOLDOVA toată e un zooparc,

Şi fiarele în EA ce vor aceea fac,

Nu înţeleg nimic care e leu şi pradă,

Vizitatori nu sunt, nu au ei ce să vadă.

A fost odată EA, o ţară din poveste,

Şi despre EA a fost în lume bună veste,

De oameni primitori, cu inima deschisă,

Şi-n ochii lor aredea o flacără aprinsă.

Ce a rămas din EA, o ţară prăpădită,

Tăiată, despicată şi toată bucăţită.

Prin lume un popor este împrăştiat,

Şi Dumnezeu de EA, parcă a uitat.

Da cine a dorit, aşa să-i fie soarta,

Că moldovenii toţi, îşi lasă singuri vatra,

Şi uita de obiceiuri şi uită de părinţi,

Si se ascund în lume, oameni prigoniţi.

Cei de făcut cu ea, cu această moldovioară,

Că plînge-n hohot lung o coarda de vioară,

La cine să te rogi şi cine s-o ajute,

Să treacă mai grăbit peste această punte.

E îmbrăcată-n haine negre de tristeţe,

Şi doliu-l citeşti scîrbit la toţi pe feţe,

Iar primăvara-n suflet la nimeni nu mai vine,

Dar totuşi ai speranţa, că are să fie bine.

Ca să-nflorească ţara, cum ea a fost odată,

Şi moldovenii ei, să facă vesel roata,

Să-şi aibă-n viitor, părinţi copiii acasă,

Şi-atuncea am să cred, Moldova e frumoasă…