Sufletul casei...

Scîrţîe uşa-n bătaie de vînt

Şi gardul casei pe-alături e frînt,

Pe prispă veşnic era cineva,

Acuma e goală şi nu-i nimenea.

Poarta nimeni demult n-a deschis,

Cărarea spre casă e ca un stufiş,

La geamuri sticle demult nu mai sînt,

Bordeiul i-o groapă adîncă-n pămînt.

Cine a fost, cine-n ea a trait?,

C-aşa-i de distrusă, ce a suferit?,

Cuiva-a era frică cînd a locuit,

Că-ci sufletul casei demult a murit.

O casă e vie numai atunci,

Cînd poarta-i deschisă, ograda-i cu pici,

Pe prispă se joacă copii dezbrăcaţi,

Cucoşii pe garduri stau cocoţaţi

Să vină…

S-apară aici cineva

O naştere…

Nouă casei să-i dea

Să-nvie…

Şi sufletul ei pîrjolit

Cu streşină nouă şi gard înnoit…